marți, 17 ianuarie 2012

Sa Invatam! (II)

Sau poate era mai bine sa zic "Sa Invat!".

Nicaieri nu am vazut mai multe cupluri fericite si longevive ca aici. Ma uimeste de fiecare data cand vad cate un el si o ea indragostiti ca doi copii si totusi sunt impreuna de ani buni. Italienii sunt adeptii logodnelor lungi, de 2-3-5-10 ani, timp in care inca nu m-am lamurit ce fac si cum, dar cert e ca dupa acesti ani inca se iubesc, inca se respecta si inca mai vor sa mai fie alaturi unul de celalalt.

Pentru mine asta e un miracol a carui martora sunt in fiecare zi.

Asta este, cred, cauza seninatatii lor. Oamenii sunt mai fericiti cu cineva alaturi, mai impacati cu greutatile vietii cand stiu ca au un sprijin si mai increzatori in ziua de maine cand stiu ca cineva ii astepta la sfarsitul zilei.

Stiu oameni care ar putea spune ca sunt doar aparente, doar piese de teatru, dar cumva ma indoiesc. Se cearta ca toti oamenii, au dispute, inseala, dar rezolva toate astea intr-un mod pasnic, fara resentimente. E o continua surpriza pentru mine sa vad barbati care fac ce pot sa-si surprinda iubitele chiar si dupa ani de relatie, soti care nu uita sa-si faca sotiile sa rada si femei, indiferent de varsta, care se mentin frumoase pentru partenerii lor.

E exact un parteneriat, unul pe viata, la bine si la rau, a carui baza este respectul si care poate dura ani intregi fara un document legal. Ma uimeste mereu!

Acum, inca un obicei surprinzator (poate doar pentru mine si poate doar din ignoranta) este acela de a anunta public o casatorie cu o perioada de timp inainte. Acest lucru se face printr-o lista afisata la primarie unde toata lumea poate vedea numele celor ce se vor casatori. Cei care vor dau anunt si in ziare sau pun postere pe ziduri, stalpi si oriunde mai doresc. Astfel se evita situatiile neplacute de a-ti vedea sotia casatorindu-se cu altcineva sau sotul luandu-si inca o nevasta. Seems legit dar pe mine nu prea ma incanta obiceiul asta. Ce-i drept la ei functioneaza.

Si ca incheiere, sper ca putem invata ceva si de aici. Eu una cu siguranta ma straduiesc sa le aflu secretul!

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu