Dream it off!

Dreams are the soul's way of whispering the solutions to your problems and sometimes they even tell you what the problem is

Sursa Foto

What do I do?

It only gets worse until it gets better...

But what happens when things already are better?

Do I still hope for even better or expect things to get worse until they get better again?
Or do I stop hoping and start living?
Or do I run away before things get worse just because I might get torn to pieces again?

What do I do?

Ramas-bun!

O noua serie de provocari.
N-ar trebui sa-mi fie greu sa plec dintr-un loc unde de fapt n-am vrut sa vin, dar iata ca nu e asa usor precum credeam. M-am atasat de oameni, de o mana de oameni extraordinari de la care am invatat multe si care imi vor lipsi enorm. Nu m-am atasat de oras, dar m-am obisnuit cu libertatea pe care o simt cand deschid ochii dimineata si vad marea pe fereastra. M-am obisnuit cu linistea locului, putin trafic, putine zgomote, multa natura. E locul perfect pentru o pauza. Iar eu sunt pe punctul de a o incheia pe a mea.
Greul vine cand trebuie sa ma rup dintr-o viata linistita pentru a-mi trai viata mea ceva mai zbuciumata decat mi-as dori. Si inainte de a ma arunca din nou in mijlocul unei lupte continue in tara mea, in orasul meu, trebuie sa spun "La revedere!" si nu sunt prea priceputa la asta.
Eu sunt o persoana care ramane. Raman mereu in urma cand restul lumii pleaca, sunt constanta, imi place sa ma stabilesc, sa prind radacini si sa am o viata linistita (nu neaparat plictisitoare). M-am obisnuit sa vad oameni dragi plecand si reusesc mereu sa-mi vad de viata fara dificultati, in schimb nu stiu cum sa plec fara sa sufar. Nu stiu cum sa imi iau ramas-bun cu zambetul pe buze si sa plec fara sa privesc inapoi, pentru ca eu sunt o persoana care ramane, nu una care pleaca.
Intr-un fel las o parte din mine in locurile de care ma atasez...

O picatura de suflet

Faptul ca am venit aici a fost prima decizie inteleapta dintr-o serie de decizii proaste si sper ca nu e si ultima.
Am incheiat capitole cu numele generic de "oameni" si am deschis cateva altele.
Mi-am adus aminte lucruri de mult uitate si am inviat pasiuni pe care nu stiam ca le mai am.
Am revenit la lectiile teoretice de baza si le-am gasit aplicatii practice.
Am invatat lectii noi, dure si grele.
Nu m-am gasit pe mine, dar inca lucrez la asta si nu mi-am gasit linistea, dar cumva nu mai pare o problema atat de presanta.
Am aflat in schimb ca pot, ca stiu si ca sunt mai mult decat credeam.
Mi-am dat seama ca sufletul meu se afla intr-un singur loc si in locul ala mor de nerabdare sa ma intorc!
Am realizat ca nu conteaza daca in privirea critica a lumii par a face pasi inapoi atata timp cat in ochii mei am ajuns mai departe decat m-ar fi putut duce orice scoala.
M-am resemnat cu gandul ca unii dintre noi suntem facuti sa fim singuri  si m-am impacat cu ideea ca nu pot prezice ceea ce ma asteapta, dar pot sa merg dupa principiul: "You do your worst. I'll do my best!"
Nu m-am schimbat, doar m-am reorientat.
Poate zambesc mai putin, dar acum zambetul meu sincer e mai valoros.
Poate nu mai accept lucruri pe care pana acum le toleram, dar asta nu inseamna ca sunt aroganta, doar ca mi-am schimbat preferintele.
Poate albul si negrul au inceput in sfarsit sa se imbine si in ochii mei, dar deja sunt prea multi "poate" si nu trebuie sa visez prea mult.

E ultima mea luna departe de casa si e greu de indurat. Mi-e atat de dor incat imi petrec zilele planuind tot ceea ce voi face la intoarcere, iar noptile imi sunt pline de vise cu parcuri, ruine si oameni pe care nu i-am mai vazut de un an. De obicei am un munte de rabdare, dar acum, pe masura ce se apropie momentul, anticipatia creste, entuziasmul creste, dorinta, pofta, nevoia de a fi pe pamantul meu, de a ma plimba prin locurile mele, de a respira din nou aerul meu, toate astea depasesc orice masura si nu-mi mai gasesc locul!
Si n-am gasit inca leac pentru asta, decat sa ma fierb singura in suc propriu pana la intoarcere...

Iar pana atunci va zic...Sa ne citim cu bine!

Priceless(II)

Din seria "replici nepretuite", loveste de data asta Razvan cu un comentariu pe baza unei poze care imi place neasteptat de mult:
Citez: "Aici nu mai arati a hippie, arati ca fata lui Jimi Hendrix"

Now that's my treasure right there!